In ultimii ani, industria mobilei a cunoscut o evolutie covarsitoare, numeroase companii de proiectare si fabricare, de distributie si de vanzare a mobilei cautand solutii pentru a se reinventa. Industria mobilei este una dintre multe alte industrii dezvoltate in secolul XX, iar ca si principale caracteristici, putem spune ca aceasta a luat amploare atunci cand atat tehnica de productie, cat si piata de consum in masa au prins forma.
Productia mobilierului a exitat dintodeauna; in antichitate pentru simpla functionalitate a acesteia, iar mai apoi pentru simtul estetic al omului. Astazi, putem spune ca cele doua principale componente ale unei mobile sunt reprezentate de posibilitatile ei de depozitare - cat de incapatoare este, cat din ea reprezinta spatiu ce poate fi folosit, in timp ce cel de al doilea principiu dupa care oamenii decid sa isi aleaga mobilierul il constituie frumisetea acestuia - modelul, forma, culoarea si materialul din care este fabricat - toate astea pentru a incanta ochiul si a face dintr-un spatiu banal, unul deosebit.
Este cunoscut faptul ca, inaintea industrializarii masive, mesterii populari impreuna cu cei artizanali faceau piese de mobila. Chiar daca vorbim de lucrari pe care in momentul de fata poate doar muzeele ni le pot prezenta, deoarece acestea provin majoritatea din antichitate, se vede necesara mentionarea acestora deoarece, intr-un fel, ele reprezinte temelia si bazele pe care industria mobilei s-a dezvoltat pana in prezent. Bineinteles, vorbim de piese simple, mese, scaune si paturi, cufere si cutii realizate de mesteri in China, in India, in Mesopotamia, in Grecia si in Roma din lemn natural sau, acolo unde se gasea, furnir - folosit in deosebi pentru scopul lui decoractiv. Alt material deosebit de cunoscut in fabricarea pieselor de mobilier in perioada veche era bronzul (in special in producerea mobilei romane). Toate aceste informatii au ca dovada istorica nu obiectele propriu-zise, ci picturile vremii care infatiseaza incaperi mobilate. In timp ce pentru burghezie detaliile erau sofisticate si numeroase, pentru clasa de jos mobila era una simpla, nedocorata.
In evul mediu intalnim mobilier sarac, insa in perioada de glorie a Imperiului Roman, datorita bogatiei, mobila a devenit un semn de avutie; motiv pentru care, atunci, apar dulapuri si birouri vizibil imbunatatite. Datorita evolutiei in timp, a tehnologizarii crescande si a beneficiului financiar pe care il aducea aceasta meserie articanilor, acestia au inceput sa se scoleasca in acest sens, sa produca constructii de lemn si sa contureze usor, usor, meseie de dulgher. Acestia au inceput sa se perfectioneze, sa sculpteze in lemn si sa introduca o cantitate mare de materiale in productia obiectelor de mobilier. Cel mai puternic impuls, insa, il constituie in aceasta industrie, cresterea cererii: meseriasii erau nevoiti sa raspunda cu oferte dintre cele mai variate si sa asigure, astfel, mobila de calitate care sa reprezinte statutul social al cumparatorilor.
Odata cu dezvoltarea si cu aparitia din ce in ce mai mare a numerosilor faurari de mobila, industria s-a separat. Mobila nu se mai producea neaparat in casele dulghierilor, ci in atelierele acestora. Standardizarea metodelor de constructie a facut posibila divizarea fortei de munca. Astfel, turnatoria a devenit un comet separat, tapiteria de asemenea, la fel si tamplaria si arta de a sculpta, toate acestea in timp ce toate aceste meserii prindeau contur si numeroase scoli in acest sens au inceput sa apara. Finisarea mobilierului era atunci, ca si acum, metoda prin care un obiect devenea dintr-o stare bruta, intr-una perfect armonizata, demna de a fi expusa sau folosita.
Metodele moderne de construire a mobilierului se bazeaza in mare masura pe disponibilitatea materialelor fabricate de om cu ajutorul unor resurse naturale. Placile aglomerate, PAL-ul si OSB-ul sunt preferate de catre producatori deoarece, in comparatie cu acestea, lemnul natural se micsoreaza pe masura ce se usuca sau se umfla atunci cand absoarbe umezeala. Materialele derivate sunt preferentiate nu doar din aceasta cauza, ele nu doar ca au costul mai mic, ci, mai mult de atat, folosirea lemnului natural, crud, presupune si taierea multor copaci, dintre care, doar putin peste un sfert confera producatorilor material brut de construit. Ceea ce vrem sa subliniem este faptul ca lemnul natural este extrem de risipitor ca si material deoarece pierderi se produc nu doar prin rumegus si prin decupaje, ci si prin curatarea finala. O alta influenta asupra productiei de mobila din zilele noastre a fost introducerea in industrie a unor noi tipuri de adezivi. Multe sunt rezistente la apa, pot fi aplicate la rece, evitand complicatiile incalzirii imbinarilor inainte de asamblare. Desi lemnul a fost considerat intotdeauna materialul traditional pentru fabricarea mobilei, in prezent sunt utilizate alte multe materiale, fie inlocuind in intregime lemnul, fie combinat cu acesta.
Putem trage urmatoarea concluzie: mobilierul a avut la inceput scopul pur dunctional, ca mai apoi sa caute si unul decorativ. Acesta din urma era influentat de situatia materiala pe care o avea cumparatorul. Evolutia a facut din productia de mobila o industria, iar din cauza acestui fapt numeroase meserii au luat nastere. Industria mobilierului s-a dezvoltat atat de mult, inca, in constructia pieselor de mobila au inceput sa se foloseasca nu doar lemnul masiv, ci si derivatii ale acestuia.